Votati dreapta!

Interviu in exclusivitate Gavril Ardusatan, PNL Maramures

Posted by: votatidreapta on: May 5, 2011

Prezentam in continuare un interviu in exclusivitate cu domnului Gavril Ardusatan, recent demisionat din conducerea PNL. Subiecte abordate: candidatura lui Catalin Chereches, alianta USL, decizii de-ale lui Crin Antonescu si altele.

Ii multumesc domnului Ardusatan pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o de a-i lua acest interviu.

Pentru “Votati Dreapta”,

Vasile Petrovan

1. Stimate domnule Gavril Ardusatan, as dori sa va prezentanti pentru cei care nu va cunosc.

In economia comunicarii publice de la acesta ora (ultima suta de metri a companiei electorale), consider ca prezentarea persoanei mele este irelevanta. Totusi, nu doresc sa ocolesc intrebarea si o sa raspund cat mai succint: sunt un tanar de 37 de ani, profesor de stiinte socio-umane, actualmente angajat pe o functie de management intr-o firma privata. In perioada 2005-2007 am ocupat functii in aparatul tehnic al unor institutii publice locale si centrale, apoi functii de consilier personal al unor alesi locali (Presedintele CJ Maramures, respectiv Primarul Municipiului Baia Mare). Din 2007 am desfasurat o intensa activitate politica pentru PNL, cu precadere in sfera organizatorica.

2. Recent ati demisionat din functiile alese si numite in PNL. Din ce functii ati demisionat si de ce ati facut-o?

Am demisionat din doua functii: cea aleasa in octombrie 2010, de membru in Biroul Politic Teritorial PNL Maramures si cea de Secretar Executiv Regional NV, numita prin decizia Presedintelui PNL.

Motivatia acestor demisii nu este una complicata, ea raspunde unor chestiuni de principiu, chiar daca acestea nu sunt mentionate in documentele statutare ale partidului. Forul decizional al PNL Maramures, urmat apoi de forul decizional al USL Maramures au facut, in ultima instanta si destul de tarziu, propunerea pentru candidatura la alegerile partiale in persoana domnului Vasile Barbul, actualmente Citymanager in cadrul Primariei Baia Mare. Inteleg foarte bine ca este la latitudinea forurilor de conducere centrale acceptarea acestei propuneri (rezultate din decizia forului de decizie jutdetean) si ca este statutara o decizie contrara. Insa o decizie contrara deciziei locale este de natura sa indice faptul ca undeva noi am gresit, avand in vedere o alta nominalizare. Greselile trebuie asumate si platite.

Apoi, factorul determinant al demisiei rezulta din urma analizei asupra solutiei propuse de conducerea centrala. Candidatul [Catalin Chereches - n.n.], dupa un periplu politic interesant este acceptat ca membrul PNL, dar dupa o scurta perioada a fost exclus. Motivatiile BPT al PNL Maramures au fost diverse legate de atitudinea acestuia, comportamentul, dar in special respectarea statutului. Eu personal cred ca greseala (nefiind niciodata recunoscuta de catre acesta) a fost facuta in cunostinta de cauza si avea ca scop interese de pozitionare interna a unuia sau altuia in perspectiva alegerilor interne din PNL Maramures. Chiar daca alegerile au trecut, cunoscand persoana, sunt convins ca in buna masura viata PNL Maramures va fi viciata de chestiuni care nu au de-a face cu democratia interna si respectarea statutului. Un compromis va naste cu siguranta un alt compromis. Problema devine grava cand compromisurile devin compromitatoare. Iar eu nu doresc sa fac compromisuri compromitatoare. M-am retras din functiile politice!

3. S-a mentionat in presa locala ca PNL Baia Mare avea in minte doi posibili candidati la primaria orasului, Vasile Barbul si Calin Bota, decizia finala fiind facuta in urma unui sondaj de opinie. Cum comentati impunerea, peste vointa PNL Maramures, de catre Crin Antonescu a lui Catalin Chereches ca si candidat al USL-ului la primaria Baia Mare?

Consider decizia gresita. De cele mai multe ori, problemele locale nu se vad de la Bucuresti cu acuratete. Cele doua propuneri ale PNL Maramures erau corecte, pentru ca era vorba de liberali, nu doar de membri de partid. Chiar daca decizia finala se va dovedi castigatoare in logica electorala a politicii, PNL Maramures pierde, prin dezactivarea sau trecerea pe linie moarta a unor liberali seriosi si dezinteresati de “beneficiile” pecuniare ale politicii. Mai grav, va pierde din democratia interna. Prevad o autocratie usturatoare pentru vremurile secolului XXI. Sper sa gresesc si sa nu se adevereasca ceea ce am spus acum.

4. Se fac speculatii ca, dupa ce va fi ales, Catalin Chereches va iesi din PNL si se va inscrie in PDL.  Pe langa optiunile politice foarte schimbatoare ale dansului, aceste afirmatii se bazeaza si de faptul ca PDL-ul nu a dus o campanie sustinuta in aceasta perioada. Cum comentati aceste speculatii?

Aceste lucruri le iau deocamdata ca speculatii. Nu am suficiente informatii ca va fi asa, dar speculatiile au o doza insemnata de veridicitate. Trecutul intr-un fel modeleaza viitorul. Avand in vedere ca mandatul acesta de un an va fi unul dedicat campaniei electorale din 2012, intamplarile politice vor avea loc tot in logica electorala si nu in cea a bunei guvernari si/sau a intaririi democratiei si civismului.

5. Catalin Chereches, candidatul USL, este sustinut in aceasta campanie electorala si de UDMR. La nivel national, insa, UDMR-ul are protocol de colaborare cu PDL-ul. De ce UDMR-ul il sustine pe Catalin Chereches si nu candidatul PDL la primaria Baii Mari?

Probabil s-au negociat functii. Mai sunt semne de intrebare legat de acest subiect, dar nu am suficiente date pentru a dezvolta.

6. Pe data de 18 martie, site-ul eMaramures.ro  il cita pe Mircea Man (PDL), presedintele CJ Maramures, ca va avea consultari cu UDMR-ul in vederea sustinerii unui candidat comun la primarie. Pana la urma, UDMR-ul il sustine pe candidatul USL. Istoric, UDMR-ul nu a sustinut nici un partid sau candidat roman fara sa primeasca concesii la schimb. Ce favoruri sau concesii i s-au facut UDMR-ului pentru a-l sustine pe Catalin Chereches?

Acelasi raspuns ca la intrebarea precedenta. Cred ca toata lumea presupune ca este vorba de functia de viceprimar pentru UDMR.

7. Pentru a clarifica subiectul, de ce a fost exclus Catalin Chereches din PNL?

Pentru organizarea unei actiuni in Consiliul Local Baia Mare prin care sa se ia o hotarare contrara deciziei BPT al PNL Maramures, in circumstante contare deciziilor centrale ale PNL (negocieri de orice fel cu PDL).

8. “Umbla vorba prin oras”, sa citez titlul unui articol de pe www.ziaremm.ro, ca veti fi exclus din PNL. Cum comentati aceasta stire si ce veti face daca veti fi exclus?

In acelasi registru cu stirile gen zvon, dar trebuie sa recunosc ca si aici exista o doza insemnata de veridicitate, data fiind situatia de “deviationism” din partea mea. Sper totusi ca daca va fi luata o asemenea decizie ea sa fie facuta in litera si spiritul statutului PNL si sa beneficieze de suficiente argumente in acest sens. Oricum, eu ma voi apara.

9. Va considerati un om de drepta?

Da, cred ca am dovedit deja asta, daca nu, mai am timp sa o fac. Ca membru PNL sau nu, tot de dreapta si tot liberal raman. Indraznesc sa cred ca termenul de “liberal” nu este o marca inregistrata…

10. Considerati PNL-ul un partid de dreapta?

Da.

11. Il considerati pe Catalin Chereches un om de dreapta?

Nu. Catalin Chereches s-a consacrat in politica ca social-democrat… Mai degaraba cred ca este un politician fara doctrina, resursele financiare suplinind aceasta nevoie fireasca pentru un om politic – de a fi reprezentantul unui grup, partid, etc. Chestiunea cu reprezentarea comunitatii baimarenilor este hilara, o dovada in plus a instaurarii formelor fara fond in societatea romaneasca.

12. Cum explicati din punct de vedere doctrinar alianta dintre PSD, partid de stanga, si PNL, partid care-si spune de drepta? 

Alianta nu este realizata in jurul doctrinelor. Inainte de doctrine diverse, exista un numitor comun: Constitutia, democratia si Statul de drept. Daca traim vremuri in care aceste trei elemente fondatoare ale unui stat normal au fost periclitate, asocierea acestor doua partide mi se pare fireasca.Dincolo de asta, ambele doctrine mai au puncte de vedere convergente.

In rest, docrinele sunt complementare si ramane in analiza expertilor celor doua forte politice care sunt metodele cele mai potrivite momentului pentru a normaliza situatia econiomico-sociala din Romania. Acest subiect este mai vast si merita preocupare mai serioasa si vigilenta in permanenta din partea militantilor si reprezentatilor acestora.

13. Chiar daca la nivel central Crin Antonescu si Victor Ponta par ca se inteleg de minune, la nivel local relatiile dintre PNL si PSD nu sunt lipsite de tensiuni. Care este relatia intre PNL si PSD, in cadrul USL-ului, la nivel de Baia Mare?

La nivel de Baia Mare nu este incheiata alianta USL, doar la nivel de filiale judetene. Exista animozitati legate in special de interese personale, dar nu acestea predomina.

Eu retin ca Maramuresul a fost printre primele judete in care s-a semnat protocolul, ca in privinta candidaturii la alegerile partiale din 8 mai ambele partide au convenit asupra unui candidat comun – domnul Vasile Barbul. In ansamblu, consider ca relatia este buna. Nu stiu cum va fi de aici in colo, avand in vedere framantarile legate de alegerile locale si generale din 2012…

14. Dupa alegerile prezidentiale din 2009, cand foarte multi tineri si votanti de dreapta au mers cu Crin Antonescu in primul tur, acesta a inceput sa o ia tot mai mult spre stanga. S-a ajuns astfel ca PNL-ul sa se opuna unor masuri de dreapta impuse de FMI Romaniei pentru redresarea economiei doar pentru ca acestea au fost implementate de guvernul Boc. Cum comentati aceasta schimbare principiala pe care Crin Antonescu a impus-o PNL-ului in ultimul an si jumatate?

Nu consider ca in ansamblu PNL a virat spre stanga, mai degraba cred ca s-au facut concesii de diferite nuante pentru a facilita noua constructie politica si coagularea fortelor din opozitie. Sper ca presedintele Antonescu sa nu-i uite pe cei care si-au dedicat toate energiile pentri PNL si Romania. Ei raman liberali, insa trebuie si utilizati.

15. Cum comentati recenta inlaturare de catre Crin Antonescu a lui Radu Stroe de la conducerea nationala a PNL-ului? Are aceasta schimbare legatura cu impunerea de catre Crin Antonescu a candidatului Catalin Chereches la Baia Mare?

Eu n-am suficiente elemente sa vorbesc de o inlaturare (avand in vedere noua pozitie ocupata de domnul Stroe in partid), insa cred ca este o greseala. Domnului Stroe i se potrivea aceasta functie si consider ca era cel mai bun garant al respectarii statutului PNL. Nu cred ca aceasta mutatie a avut legatura cu nominalizarea candidaturii la Baia Mare, iar daca a avut legatura, a fost ceva tangential. Eu pastrez o inalta consideratie pentru domnul Stroe si regret decizia Presedintelui PNL. Si aici, sper sa ma insel in scepticismul meu.

16. Pe care candidat la primaria Baia Mare il considerati ca fiind un “candidat de dreapta”?

Nici un candidat nu are o doctrina insusita si reflectata rational in interior.

17. Ce calitati ati dori sa aiba viitorul primar al orasului Baia Mare?

  1. Caracter: cuvantul de onoare este foarte important.
  2. Competente manageriale dovedite.
  3. Studii superioare certificate nu doar de diplome (mi-ar placea sa le vad fiecaruia diplomele, inclusiv foile matricole) ci si de capacitatea de analiza, sinteza, comunicare libera coerenta.
  4. Cel putin doua limbi straine vorbite fluent (doar un candidat mi-a dovedit asta).
  5. Spirit de echipa si echipa de oameni prezentata alegatorilor.
  6. Viziune politica, economica, sa cunoasca la detaliu strategia de dezvoltare a orasului si a judetului (daca acestea nu corespund, sa stie unde nu corespund, de ce si mai ales ce solutii au).
  7. Sa aiba curajul de a nu fi populist (tine de caracter). Deocamdata atat.

18. Dintre cei 7 candidati la primaria Baia Mare, pe cine recomandati baimarenilor sa voteze si de ce?

Nu imi permit sa fac recomandari, situatia in care ma aflu este, cred de inteles. Insa recomand participarea masiva la vot (a alege un rau mai mic inseamna totusi a micsora raul mai mare), insotita de judecata rationala, daca se poate si cu excursii in memoria fiecaruia si a orasului.

19. In incheiere, cum comentati demersul civic initiat de blog-ul “Votati Dreapta” de a adresa o lista de intrebari candidatilor la primaria Baia Mare direct pe internet, trecand peste filtrul presei locale?

Consider ca este un demers extrem de util democratiei. Pentru ca alegerile reprezinta un fel de concurs pe post public, aceste intrebari ar putea constitui sita suficient de deasa a mass-media pentru a apara democratia de impostorii politici. Pe masura ce spatiul virtual al comunicarii se va extinde in fiecare casa, iar educatia va redeveni un fenomen social insusit, acest gen de demers civic va avea un succes si mai mare decat acum. Eu am citit toate intrebarile puse candidatilor si chiar sunt curios de raspunsul acestora. Pentru acest efort al dumneavoastra, eu va multumesc.

——————————————————–

Cititi si:

Votati Dreapta recomanda candidatul PNTCD Dancus Ioan Doru la primaria Baia Mare

Analiza candidatilor la primaria Baia Mare

Doru Dancus raspunde la intrebari

Vasile Vlasin raspunde la intrebari

3 Responses to "Interviu in exclusivitate Gavril Ardusatan, PNL Maramures"

[...] are deja adeziunea la PDL scrisa si semnata, trebuind numai datata. Deci zvonurile despre care l-am intrebat pe Gavril Ardusatan s-au dovedit ca avand un sambure de [...]

[...] Despre Noi Votati Dreapta recomanda candidatul PNTCD Dancus Ioan Doru la primaria Baia Mare Interviu in exclusivitate Gavril Ardusatan, PNL Maramures [...]

excelent interviu. felicitari celui care l-a realizat si felicitari pentru dl. Gavril ca a vorbit atat de deschis.

in ultimii ani am votat PNL pentru ca l-am considerat un partid de dreapta. de cand cu Crin Antonescu la conducere insa, si mai ales de cand i s-a pus pata sa fie presedinte al Romaniei cu orice chip si prin orice mijloace, partidul a deraiat de la linia sa traditionala, si a devenit o anexa a PSD-ului.

nu mi-a venit sa-mi cred ochilor si urechilor cand Crin Antonescu ni-l prezenta pe Keke ca fiind intruchiparea perfectiunii. adica noi, astia din baia mare, chiar suntem prosti? trebuie sa vina el din Bucuresti sa mi-l faca imaculat pe acest copil de bani gata cand noi il stim ce poama e?

cu vizita lui Antonescu la Baia Mare joi, PNL-ul a pierdut votul meu, al familiei mele si al rudeniilor. circa 30 si ceva de persoane, poate chiar mai mult.

ar fi pacat ca pnl-ul sa nu-si revina din derapaj.

Doru Dancus ii poate multumi lui Crin Antonescu ca i-a adus voturile noastre.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Connecting to %s

ALEGERI BAIA MARE - 8 mai

In urma analizei candidatilor la primarie il recomandam pe
Dancus Ioan Doru - PNTCD
- afla mai multe aici


Urmareste-ne pe Facebook! Urmareste-ne pe Twitter!

    • nu conteaza: Sa nu credeti voi ca Chereches se zbate degeaba pentru mandatul asta de primar de 1 an. Lui i-au fost promisi 5 milioane de euro si inca 500.000 de eu
    • doris: Faza cum ca va merge la PD-L e vrajeala. Se stia ca acest penal om pe nume Chereches va candida din partea USL inca de acum cateva luni. Doar ca Chere
    • cristi: Sincer,eu nu prea cred in aberatiile astea cum ca Chereches ar mitui in stil masiv lumea sa-l voteze.Daca exista dovezi in acest sens atunci publicati
    Follow

    Get every new post delivered to your Inbox.